De pe strada mea...

Intr-una din zilele trecute, ma plimbam, ca de obicei in drum spre serviciu. Era o caldura insuportabila si ma gandeam la umbrelutele de alta data care protejau capetele duduilor. Nici urma de vant sau de umbra, doar praf pe strazi si miros uscat de caldura. In conditiile acelea pasul mi se ingreuneaza si merg incet, de parca as fi singurul om din lume, care nu are nici o grija, nici o tinta spre care sa se indrepte. Visam... ca de obicei, la zarzari infloriti.
"Va rog frumos... As avea nevoie de ajutor..." Vocea mi se adresa mie, iar cuvantul ajutor a reusit sa ma smulga din visare. Ajutorul... poate fi de multe feluri si ma gandeam... ei da, as putea face asta... asa ca incep sa ascult...
"Imi caut de lucru. Am ramas fara servici si o vreme am fost in somaj. " Ma uit la femeia din fata mea. Nu prea in varsta, destul de aranjata, imbracata obisnuit, de fapt emana normalitate prin toti porii. Nu pot sa nu ma intreb "oare ce vrea" si apoi "sper ca nu bani"... Eu am o problema cu oferitul banilor pe strada. Imi displace profund ideea de a oferi bani cersetorilor pe care ii intalnesti. E ca si cum ti-ai mitui sufletul sa treaca mai departe, fara sa vada cu adevarat nenorocirea. Un fel de... "ce puteam face mai mult?" Eu... nu le dau bani. Prefer sa le dau portocale si sa-i intreb ce mai fac.
Sa revenim la femeia din fata mea. Exclud ideea ca-mi va cere bani. Era destul de improbabil, asa ca ascult mai departe discursul ei.
"Eu locuiesc in Marasti si am doi copii. Pana acuma nu m-am plimbat prea mult prin partea asta a orasului. Am fost ocupata cu copiii. I-am crescut fara tata si uite ca ne-am descurcat. Dar vremurile in care traim... Am ajuns acum fara serviciu. Am fost la Inspectorat pentru un post de ingrijitoare la gradinita. N-am mai lucrat cu copiii, dar am zis ca trebuie sa incerc... doar pe ai mei ii iubesc... o sa ma descurc si cu altii. Am o sora la Milano care ne mai ajuta, dar copiii merg la scoala. Tot timpul le trebuie bani la scoala. Cel mic acum a terminat clasa intai. E premiant. La ala mare nu-i prea place invatatura, dar e copil ascultator. Tatal lor nu s-a interesat niciodata de copii. Nu stiu ce-o sa fie de ei. Cum o vrea Dumnezeu ca el le aranjeaza pe toate. Credeti in Dumnezeu? "
Gandurile mele faceau slalom printre idei. Oare ce vrea? Ma lovesc apoi de Dumnezeu. Aha. Asta era. Unul dintr-aia care vor sa ne arate Adevarul. Ok, ma gandesc, atunci o sa o expediez mai repede. Cu categoria respectiva nu am rabdare. Prefer cersetorii.
"Doamna, spuneti-mi cu ce pot sa va ajut eu?"
"Pai de la Inspectorat mi-au spus sa vin aici ca au un Centru unde trebuie sa-mi depun CV-ul pe strada Mehedinti. Ma gandeam ca poate stiti unde e".
Zambesc... I-am ascultat toata povestea, pentru un simplu... "nu stiu".
Zambeste si ea, si pleaca cu sufletul despovarat ca cineva, a avut rabdare sa o asculte...

Sa mergem mai departe. Sa nu stam pe loc...
Ne place viata...
Sunt cuvinte pe care vrem sa le spunem...
Sunt zambete pentru care traim...
Ale oricui...