Cheile Turzii si Cheile Copilariei mele

Aproape ca nu-mi amintesc sa fi petrecut vreo vacanta la bunici in care sa nu fi umblat prin Cheile Turzii. Am avut norocul sa am bunici intr-unul din satele apropiate si prieteni dispusi sa cutreiere muntii si sa-mi arate drumuri mai mult sau mai putin umblate. Apoi, a venit vremea sa arat eu altora locurile frumoase de langa casa care m-au facut sa iubesc muntele.

De multe ori, am urcat spre cabana impreuna cu tatal meu. E gata oricand de o plimbare pe dealuri dupa ciuperci sau sa mearga pe jos cativa kilometri numai de dragul drumului, stiind ca la capat il asteapta o bere rece la cabana Cheile Turzii. Drumul pe albia raului e mai usor si destul de sigur chiar si pentru neinitiati. Sau  poti urca pe dealul Sindului, traversezi un platou si ajungi la faimoasa Cruce a Sandulestilor. Apoi in jos pe o carare destul de abrupta prin padure, ajungi la aceeasi destinatie: cabana. Am mers mai rar pe acolo pentru ca asa cum imi zicea tata, cu cat drumul e mai greu in sus, cu atat ai tovarasi de calatorie mai putini.

Nu am fost foarte fascinata de faptul ca zona a fost declarata rezervatie naturala inca din 1938.
 De fapt m-am gandit tot timpul ca e muntele de dicolo de sat, taiat de apa in care ne scaldam, imprejmuit de dealurile de pe care adunam fanul sau unde badea Pavel ne ducea oile. Stiu acum ca zona este inclusa pe listele UNESCO, ca unul dintre cele mai importante monumente ale naturii. Stiu ca se intinde pe 324 de hectare de teren, ca are 60 de pesteri, din care doar 8 sunt mai mari de 20 de metri. Ca e doar una din cele 22 de chei care se gasesc in Muntii Trascaului. Ca pe aproximativ 1270 de metri, raul  Hasdate si-a facut loc de trecere prin munti. Dar toate astea sunt numai cifre, suprafete, date, statistici... Ce m-a atras pe mine de cand ma stiu au fost povestile. Si era plina zona de legende...

Tin minte ca de cate ori treceam cu tata pe defileul cheilor, intr-un loc in care Hasdatele era mai linistit si parea sa fie apa statatoare, tata imi zicea cu seriozitate: "Aicea-i groapa lui Danila." Curioasa din fire, evident ca am vrut sa stiu cine-i Danila. Tata, caruia i-or fi placut povestile da' intr-un alt secol, n-a putut sa ma lamureasca. Am aflat de la el doar ca Danila si-a gasit sarsitul in balta respectiva. Pentru mai mult a trebuit sa intreb oameni mai batrani. Toti stiau ca aia era groapa lui Danila, dar putini isi aminteau de personaj. In cele din urma am aflat povestea lui Danila, care era probabil o legenda, dar oamenii au amestecat in asa fel povestile, incat multi dintre ei chiar cred cu convingere ca legenda a fost adevarata si ca e vorba de un personaj real.
Se zice ca Danila era un tanar sarac ce isi plimba caprele pe dealurile din zona. El s-a indragostit de fata morarului, dar morarul stiindu-l sarac, l-a alungat. Un alt pretendent la mana fetei, cunoscand sentimentele tinerilor a aruncat peste Danila un bolovan strivindu-l.  Apoi i-a dus trupul pe stanca de deaspura baltii si dupa ce i-a legat o piatra de gat, i-a dat drumul. Dupa o vreme trupul neinsufletit s-a ridicat la suprafata. Planul ucigasului nu a dat roade pentru ca fata s-a aruncat in apa de pe aceeasi stanca de dorul lui Danila.

O alta legenda in care oamenii cred cu putere este cea legata de Pestera Cetatea Mare numita si Pestera lui Balica. Aici se spune ca s-a adapostit in trecut Nechita Balica, un faimos haiduc nascut in Petrestii de Jos, care a participat la revolta antiaustriaca a Curutilor in primii ani ai secolului XVIII-lea. Se zice ca Balica a fortificat cele doua pesteri numite Cetatea Mare si Cetatea Mica de unde lansa atacuri surprinzatoare asupra armatei imperiale. Cetatea era alcatuita din doua pesteri asezate fata in fata, la peste 20 de metri inaltime pe versantul muntelui. Pesterile aveau cam 6 metri latime si 10-12 metri inaltime, putand sa-i adaposteasca cete intregi de luptatori, dar era de necucerit pentru ostile ce se perindau atunci prin Transilvania. Legenda spunea si despre Balica ca" nici glontul nu-l strapungea, nici sabia nu-l taia." Dupa reprimarea revoltei anti-austriece, a reusit sa reziste inca un an impreuna cu cativa apropiati in cele doua pesteri. In cele din urma a fost arestat si pedepsit ca exemplu pentru oricine refuza sa se supuna regimului. A fost tras in teapa de catre trupele austriece la intersectia dintre actualul DN75 Turda-Campeni si drumul care vine dinspre Cheile Turzii la Cornesti.

Peste apa vaii Hasdate exista 4 poduri suspendate. Acum sunt reabilitate si destul de trainice, dar pe vremea vacantelor mele erau tot ce ne puteam dori. Poduri de scandura, fara balustrada, doar cu niste funii de care ne tineam si care se miscau ca in filmele cu Indiana Jones. Probabil amintirile mele sunt alterate de imaginea de atunci, cand orice lucru ce imi spuneau adultii sa nu-l fac, mi se parea o aventura minunata si plina de pericole. Imi amintesc ca din loc in loc mai lipsea cate o scandura, doar atat cat sa faca trecerea fabuloasa. Acum podurile sunt trainice cu balustrazi sigure din lemn, iar daca indraznesti sa sari un pic pentru a avea parte de emotia vremurilor din trecut, esti atentionat rapid de taxatorii care se cred aproape jandarmi.

Mai era o poveste de demult care zicea ca zanele coborau din inaltul cerului sa aduca oamenilor noroc. Vizita lor era scurta deoarece mamele zanelor nu vedeau cu ochi buni joaca cu pamantenii. Intr-o vara au coborat pe pamant trei zane surori, neinchipuit de frumoase. Locul in care au poposit le-a placut atat de mult incat si-au facut un salas pentru a putea poposi de cate ori vin pe pamant. In fiecare seara dupa ce colindau pamantul veneau acasa, se asezau pe prispa si priveau la ciobanii care coborau oile pe coasta dealului. Fiecareia dintre ele i-a cazut drag cate un flacau, dar s-au ferit sa isi spuna una alteia oful. Ciobanii de care se indragostisera zanele erau trei frati, dar mama lor banuind pasiunea fetelor le-a oprit sa se mai intoarca pe pamant. O zana nu are decat menirea de a aduce noroc oamenilor si doar atat. Afland de suferinta lor, Zana Apelor  le-a sfatuit sa mearga intr-un loc anume si sa o astepte. Cu puterea ei, zana a topit zapezile de pe munte si locul unde s-au adunat s-a transformat intr-o balta adanca in care le-a sfatuit pe cele trei zane sa se scalde.  Dupa imbaiere s-au simtit diferite. Cand s-au intors in inaltul cerului, nu le-au mai crescut aripi asa ca au ramas pentru totdeauna pe pamant alaturi de ciobanii lor. Balta in care au devenit muritoare a luat numele de Balta Zanelor. 

O alta legenda spune ca Decebal , care s-a retras in chei in timpul luptelor duse cu Traian si-a ascuns comorile in Pestera Hornarilor. Nimeni nu a fost in stare sa le caute pentru ca pestera e fara fund, sau ajunge pana pe celalalt taram.  Legenda continua cu un hornar din Turda care a coborat in pestera ajutat de 3 prieteni.  La inceput hornarul le-a cerut sa-l scoata afara datorita unor emanatii de  gaze insuportabil de calde. Apoi le-a cerut sa-i dea drumul din nou, si sa-l lase acolo spunand “lasati-ma fratillor ca multi sunt cei care ma trag in jos”. Oricat s-au chinuit prietenii sa-l scoata la suprafata n-au mai reusit. 

Se mai spune ca un singur om a reusit sa sara cu calul sau peste despicatura muntilor. Este vorba de Alexandru cel Mare cu calul sau Ducipal. Cand au sarit, calul obosit, a dat cu gura de tarmul dinspre miazanoapte  si in locul unde au suflat narile sale s-a facut o fantana careia pana in ziele noastre i se spune fantana lui Ducipal, din care izvoraste Valea Hasdatelui.  

Iubesc natura si iubesc locuitorii ei, schimbatori ca ploile, soarele si curcubeul din spatele casei. Vad si simt ca am limite pe care nu le pot depasi singura, dar mi-e drag sa impart bune si rele. Incerc sa fie mai mult bune. Povestile sunt cheile copilariei mele. Prin ele invat si imi amintesc ce e important.
Imi amintesc ca sunt zile care ne gandim la zane si ele ne raspund...
Imi amintesc ca sunt zile in care avem curaj sa urcam mai departe, chiar daca stim ca ca nu toti ne vor fi tovarasi de drum pana in varf.
Imi amintesc ca sunt zile in care ne hotaram sa ne ridicam de jos si sa indraznim sa speram chiar daca ceilalti ne cred nerealisti. In care ne intoarcem sa luam de mana speranta pierduta si sa-i aratam  noul drum.
Am invatat multe lucruri din povesti...
Si voi mai invata...
Si parca tot nu-i terminat.
Drumul se prelungeste la infinit de atunci...