Ratacit de mama, lipsit de grija cuiva, flamand si trist l-am auzit plangand toata noaptea. Abia am asteptat sa se faca lumina sa ies si sa incerc sa il prind. La ora cinci eram in picioare. Bineinteles ca nu s-a lasat convins prea usor, asa ca toata ziua mi-am petrecut-o plimbandu-ma sa-i duc sunca, lapte, oua fierte sau orice l-ar convinge sa ma lase sa-l mangai. Nu mai era flamand, asa ca m-am intors in casa cu gandul ca a plans de foame, iar acum e bine. Dupa zeci de minute de liniste, l-am auzit din nou plangand. M-am intors la masina hotarata sa nu renunt. Avea chef de joaca, dar nu parea sa mai fi facut asta cu oameni, asa ca la orice incercare de a-l atinge, vroia sa se apere. Daca ma indepartam, venea tiptil dupa mine. Daca ma apropiam, fugea din nou sub masina unde se simtea protejat. Nehotararea ne-a tinut ocupati pe amandoi toata dimineata. In cele din urma dupa ore de negocieri, convins probabil ca sunt cea mai buna varianta pe care o are, mi-a sarit in brate. Era al meu. Ca prin farmec s-a linistit si mi-a acordat increderea. M-a facut sa inteleg ca are nevoie de mangaiere si dragoste. Nu doar de hrana. Oameni, animale, plante, am fost creati cu o nevoie acuta de dragoste. Lucrurile care compun viata nu sunt intamplatoare. Ideea de iubire exista in noi de cand ne nastem, mai intai ca instinct cum a fost cazul pisicutei, apoi constient, ca emotie si sentiment. Daca nu ai parte de mangaiere, de iubire, daca nu iti este dat un obiect al iubirii asupra caruia sa-ti reversi fluviul de sentimente, fiinta din tine se transforma in pustiu.
Atunci cand ai impresia ca esti cel mai singur pe lume, cand chiar consideri ca nimeni nu te intelege si ca oricum va trebui sa te descurci singur cu problemele, nu plange. De fiecare data, apare un semn, un gand, o idee care sa iti spuna ca lucrurile nu sunt asa rele. Inchide ochii si sari cu incredere. Sunt la un salt distanta....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu