Perspective, rezolvari si palarii

Eram studenti in anul intai de facultate. Inca relatiile dintre colegi nu erau bine stabilite, dar deja se puteau observa anumite obiceiuri. Veneam la cursuri, ne asezam in banci, luam notite... Ne asezam langa persoanele familiare pe care le intalneam la alte cursuri, incercam sa intram in vorba, sa ne facem prieteni. In fata noastra, un profesor simpatic, amuzant, cu o oarecare prestanta si foarte multa charisma ne vorbea despre psihologia multimii. Parea interesant, si il ascultam absorbiti, dar in in mijlocul prelegerii se opreste ca si cum tocmai ar fi observat ceva. "Amestecati-va!" Noi il priveam nedumeriti. Oare ce vrea sa spuna? "Schimbati-va locul intre voi. Mutati-va in alte banci. Fiecare cat mai departe de unde era". Ne-am amestecat si am continuat cursul. De-a lungul celor trei ore ne-a mai amestecat de vreo 5-6 ori. Noi zambeam si faceam ce ne cerea, gandind probabil ca e o joaca, ca vrea sa fim cat mai destinsi. Dupa a doua amestecare izbucneam in hohote de ras. La sfarsitul cursului ne-a explicat si motivul. In proportie foarte mare, aveam locuri favorite spre care ne indreptam in fiecare zi. Unii preferau sa stea langa geam, altii langa usa, unii cat mai in spate, altii in prima banca. In felul acesta, ne-a explicate el, priveam tot timpul din acelasi unghi, aveam aceeasi perspectiva, fara sa ne imaginam cum e in alta situatie. De fapt incearca sa ne largeasca orizontul sa ne ofere posibilitatea de a vedea acelasi lucru in moduri diferite.

Am intalnit mai tarziu o idee asemanatoare sub numele de "teoria celor 6 palarii ganditoare". Teoria propune un mod de a ne structura gandirea. Cu un pic de influente filosofice, un pic economice si restul sociologice ideea e cam asa. In viata noastra, in conversatiile pe care le avem cu ceilalti urmarim niste scopuri. Vrem atentie, vrem recunoastere, vrem sa dominam, sa ne demonstram inteligenta, sa avem dreptate. Undeva foarte departe, pe la locurile de la coada sta si dorinta de a rezolva o problema. De fapt nu vrem sa rezolvam o problema, vrem sa aratam ca suntem in stare s-o facem.
Teoria celor 6 palarii ganditoare, a fost conceputa de Edward de Bono. Individul a fost inclus la un moment dat intr-un top 100 al oamenilor care au schimbat lumea.
Metoda propusa de el pune accent pe simplitate, pe disciplina gandirii, pe efort constient si sitematic in anumite directii. Este un joc de roluri in care nu conteaza cine are dreptate si cine nu. Putem admite chiar ca mai multe persoane care gandesc diferit sau chiar contradictoriu, sa reuseasca sa formeze impreuna un tablou corect. Poate fiecare are dreptate, daca analizam fiecare punct de vedere, sau poate reusim sa ajungem la adevar prin excludere. Depinde de noi. In realitate de prea putine ori facem asta. Vedem doar realitatea construita de noi si incercam sa aducem argumente pana ne convingem ca avem dreptate.

Palariile lui de Bono ne-ar putea ajuta sa facem lumina. E ca un joc. Sa zicem ca avem 6 palarii de culori diferite, fiecare reprezentand un anumit mod de a gandi.
Palaria alba este neutra. Cand o punem pe cap vedem doar informatiile concrete si verificabile Ea nu tine cu nimeni. Fara pareri,  fara interpretari.
Palaria rosie este palaria emotiilor. Daca o porti, spui ce simti. E mai impulsiva si partinitoare, aprinde spiritele si incinge atmosfera. E palaria care te ajuta sa iubesti, dar te invata sa si urasti. Sentimentele sunt prietenele ei.
Palaria neagra ne obliga la prudenta. E palaria pesimista, trista si sumbra care ne face sa ne gandim la ce ar putea sa nu mearga bine. E drept, uneori ne ajuta sa evitam problemele, sa avem grija. Dar mie mi se pare ca e palaria pe care o purtam prea des in ultima vreme.
La polus opus, palaria galbena este cea a optimismului, care ne da energie, avant si incredere. Este palaria sperantei.
A cincea palarie, cea verde reprezinta creativitatea si ideile noi, iar ultima, palaria albastra, detine controlul. Ea organizeaza folosirea celorlalte palarii. Este mai speciala pentru ca are rolul de a le coordona pe celelelate.

Purtam palariile pe rand, le folosim, apoi alegem.
E simplu.
E ca un joc.
Un joc in culori.
Intram?