Perspective, rezolvari si palarii

Eram studenti in anul intai de facultate. Inca relatiile dintre colegi nu erau bine stabilite, dar deja se puteau observa anumite obiceiuri. Veneam la cursuri, ne asezam in banci, luam notite... Ne asezam langa persoanele familiare pe care le intalneam la alte cursuri, incercam sa intram in vorba, sa ne facem prieteni. In fata noastra, un profesor simpatic, amuzant, cu o oarecare prestanta si foarte multa charisma ne vorbea despre psihologia multimii. Parea interesant, si il ascultam absorbiti, dar in in mijlocul prelegerii se opreste ca si cum tocmai ar fi observat ceva. "Amestecati-va!" Noi il priveam nedumeriti. Oare ce vrea sa spuna? "Schimbati-va locul intre voi. Mutati-va in alte banci. Fiecare cat mai departe de unde era". Ne-am amestecat si am continuat cursul. De-a lungul celor trei ore ne-a mai amestecat de vreo 5-6 ori. Noi zambeam si faceam ce ne cerea, gandind probabil ca e o joaca, ca vrea sa fim cat mai destinsi. Dupa a doua amestecare izbucneam in hohote de ras. La sfarsitul cursului ne-a explicat si motivul. In proportie foarte mare, aveam locuri favorite spre care ne indreptam in fiecare zi. Unii preferau sa stea langa geam, altii langa usa, unii cat mai in spate, altii in prima banca. In felul acesta, ne-a explicate el, priveam tot timpul din acelasi unghi, aveam aceeasi perspectiva, fara sa ne imaginam cum e in alta situatie. De fapt incearca sa ne largeasca orizontul sa ne ofere posibilitatea de a vedea acelasi lucru in moduri diferite.

Am intalnit mai tarziu o idee asemanatoare sub numele de "teoria celor 6 palarii ganditoare". Teoria propune un mod de a ne structura gandirea. Cu un pic de influente filosofice, un pic economice si restul sociologice ideea e cam asa. In viata noastra, in conversatiile pe care le avem cu ceilalti urmarim niste scopuri. Vrem atentie, vrem recunoastere, vrem sa dominam, sa ne demonstram inteligenta, sa avem dreptate. Undeva foarte departe, pe la locurile de la coada sta si dorinta de a rezolva o problema. De fapt nu vrem sa rezolvam o problema, vrem sa aratam ca suntem in stare s-o facem.
Teoria celor 6 palarii ganditoare, a fost conceputa de Edward de Bono. Individul a fost inclus la un moment dat intr-un top 100 al oamenilor care au schimbat lumea.
Metoda propusa de el pune accent pe simplitate, pe disciplina gandirii, pe efort constient si sitematic in anumite directii. Este un joc de roluri in care nu conteaza cine are dreptate si cine nu. Putem admite chiar ca mai multe persoane care gandesc diferit sau chiar contradictoriu, sa reuseasca sa formeze impreuna un tablou corect. Poate fiecare are dreptate, daca analizam fiecare punct de vedere, sau poate reusim sa ajungem la adevar prin excludere. Depinde de noi. In realitate de prea putine ori facem asta. Vedem doar realitatea construita de noi si incercam sa aducem argumente pana ne convingem ca avem dreptate.

Palariile lui de Bono ne-ar putea ajuta sa facem lumina. E ca un joc. Sa zicem ca avem 6 palarii de culori diferite, fiecare reprezentand un anumit mod de a gandi.
Palaria alba este neutra. Cand o punem pe cap vedem doar informatiile concrete si verificabile Ea nu tine cu nimeni. Fara pareri,  fara interpretari.
Palaria rosie este palaria emotiilor. Daca o porti, spui ce simti. E mai impulsiva si partinitoare, aprinde spiritele si incinge atmosfera. E palaria care te ajuta sa iubesti, dar te invata sa si urasti. Sentimentele sunt prietenele ei.
Palaria neagra ne obliga la prudenta. E palaria pesimista, trista si sumbra care ne face sa ne gandim la ce ar putea sa nu mearga bine. E drept, uneori ne ajuta sa evitam problemele, sa avem grija. Dar mie mi se pare ca e palaria pe care o purtam prea des in ultima vreme.
La polus opus, palaria galbena este cea a optimismului, care ne da energie, avant si incredere. Este palaria sperantei.
A cincea palarie, cea verde reprezinta creativitatea si ideile noi, iar ultima, palaria albastra, detine controlul. Ea organizeaza folosirea celorlalte palarii. Este mai speciala pentru ca are rolul de a le coordona pe celelelate.

Purtam palariile pe rand, le folosim, apoi alegem.
E simplu.
E ca un joc.
Un joc in culori.
Intram?

Papadii

Erau galbene, pline de polen si credeau ca aceea e viata lor. Se inselau. Erau frumoase, dar inca nu desavarsite. Viata avea sa le surprinda mai spre sfarsitul ei. Pe cand credeau ca totul s-a terminat.

Legate temporar de pamant, bucatelele de fire semanau cu niste sfere subtiri de aripi palpitande. Prin tunelul verde energia urca si se transforma in vibratii. Sfera de aripi palpita asteptand rabdatoare sa atinga momentul critic, momentul despartirii. Inca nu stiau, dar urmau sa intre intr-o noua etapa a vietii. Cea mai fascinanta.

Ajunsa la maturitate, informatia se acumuleaza, se autocopiaza, se arhiveaza si e gata sa calatoreasca departe... E pregatita. Sunt niste nave spatiale cu vele solare. Prima adiere de vant ii da impulsul. A doua declanseaza explozia. Miniuniversul porneste in cautarea necunoscutului. Sansele plutesc libere. Alegerile sunt infinite.

De cand era samanta, papadia a visat sa zboare. Acum o face. Cu o singura suflare, falsa adiere de vant, am ajutat-o sa ia startul. Trag aer in piept si zambesc. In jurul meu alte universuri explodeaza.  

Totul e frumos daca stii sa privesti la ceasul potrivit.

In momentele de fericire ma cuprinde uneori un fel de tristete, de teama. Fericirea n-ar parea asa de desavarsita daca n-as sti ca e trecatoare. Daca ar fi vesnica, poate ne-am bucura, dar am privi cu raceala si ne-am gandi poate ca mai avem timp si alta data. Frumusetea clipei, a lucrurilor, a intamplarilor trecatoare ne aduce bucurie, dar si tristete. Multe lucruri sunt minunate pentru ca dureaza putin si asa e bine.

Dar sunt si alte lucruri frumoase care am vrea sa fie vesnice. De exemplu daca doi oameni se iubesc sau ii leaga o prietenie puternica, frumusetea sentimentului consta si in durabilitatea lui. Pe toate le vrem pentru totdeauna. Dar daca nu se intampla asta, nu inseamna  ca a fost in zadar. Pana la urma viata trebuie sa aibe un rost, si doar neintelegerea lui ne lasa impresia ca totul e inutil. De fapt toate au un rost, chiar daca noi nu-l cunoastem. 

E drept lucrurile se schimba, se transforma, nimic nu mai e la fel. Dar trecator nu inseamna in zadar.
Norii iau forme diferite, la fel ca gandurile noastre. Trebuie doar sa privim pe fereastra pentru a vedea ca ziua de maine depinde doar de noi.  Nu trebuie decat  sa recapitulam primele lectii de incredere in fericire. Sa ne amintim de sentimentele intense, care cu o privire iti ard fiinta, iti patrund in sange, iti aprind fiecare atom, intr-o incandescenta nebanuita, arzand in suflet un sentiment uitat...
Inchid ochii trag aer in piept si zambesc.
Sansele plutesc libere...
Alegerile sunt infinite...

Viata merge inainte

E dimineata, dar inca ma simt obosita. Imi intind mana sa opresc ceasul care imi canta inconstient la o ora atat de devreme. Nu vreau sa deschid ochii, dar trebuie sa ma ridic. Ma indrept spre bucatarie sa pregatesc  teleghidata cafeaua. Intr-un final renunt la starea de amorteala aprind becul la baie. O noua zi incepe odata cu apa care imi inunda fata deschizandu-mi ochii in lumina rece a realitatii. Imi beau cafeaua, imi pregatesc un bol cu cereale. Sunt ultimele momente de relaxare inaintea zilei care sta sa inceapa. Plec spre serviciu sperand ca azi va fi o zi cel putin la fel de buna ca si cea de ieri.
...

E ora 1.30. E tarziu in noapte si devreme in zi. Afara cerul se cearta cu ceata meschina si se retrage intunecat catre nicaieri. Stau cu ochii in tavan rememorand intamplarile zilei care a trecut. Realizez ca viata te poate lua prin surprindere si iti poate oferi ce nu te astepti. Nu vreau multe de la ea, dars-a intamplat sa primesc altceva decat ce am cerut, asa ca am invatat sa ma adaptez din mers.
Zambesti, muncesti, incerci sa fii printre cei mai buni. Maine o iei de la zero. In fiecare zi te trezesti, iesi pe usa dimineata si esti un alt om fata de cel care ai fost ieri. Esti doar o furnica intr-un musuroi. Istoria nu te razbuna. Daca vrem sa schimbam ceva trebuie sa facem ceva. Asteptarea... e in zadar.
...

E cu mult trecut de ora doua... Imagini si cuvinte imi revin in memorie si nu ma lasa sa dorm. Ochii refuza sa se inchida. Ma pierd in ganduri si controverse si adorm tarziu cand cerul senin a biruit ceata si luna ma pandeste feeric de dupa perdea. 

Ceasul suna bezmetic si ma trezeste iar, la aceeasi ora. Azi o iau de la capat. E un nou inceput de zi.

Viata e simpla si frumoasa. Doar noi suntem vinovati pentru complexitatea ei.