In lumea piticilor

Imi place lumea pe care o vad in preajma copiilor. Regasesc unele lucruri, de care adult fiind am uitat sa ma bucur. Imi place felul lor simplist si curat in care aleg sa  vada lumea. Imi place alegerea lor de a vedea doar ceea ce le convine. Imi place atentia selectiva pe care o au si pentru care ii criticam de atatea ori, fara sa ne gandim ca poate e felul lor de a face fata vietii, de a nu se lovi de problemele noastre. Ii criticam pentru ca ne dorim mai repede sa semene cu noi??

Ne-am maturizat si am uitat sa ne bucuram de viata, asa cum o faceam cand eram copii. Multi dintre prietenii mei, sunt persoane mature, responsabile, la casa lor, cu preocupari serioase. Nu mai demult decat acum cativa ani, eram cu totii niste copii cu capul plin de vise, si brusc, ne-am trezit adulti, cu capul plin de "ziua de maine". Nici vorba de vise, nici urma de idealuri.
Nu regret copilaria mea; regret doar ca m-am maturizat exact asa cum nu am vrut s-o fac. Am devenit o mama serioasa, responsabila, cand de fapt, nu vroiam altceva decat sa ma joc... si asta vreau si acum...

Daca luam viata prea in serios, nu observam fericirea din prezent, asteptand o fericire pe care am proiectat-o in viitor. Nu vreau sa fac pledoarie pentru neseriozitate sau pentru superficialitate. Clar, exista momente cand e necesar sa fim seriosi. Dar sa ne limitam la ele. Sa nu le lasam sa puna stapanire peste propria noastra viata. Eu... sunt poate cea mai duala persoana pe care o cunosc. Uneori femeie, alteori copil, uneori serioasa, alteori nu, in functie de situatie. Asa ma vad eu, cel putin.

Cu multa vreme in urma am fost la o sedinta cu parintii la un copil care nu era al meu. Era al unor prieteni... dar, m-am nimerit sa fiu libera la fix si am vrut sa testez meseria de parinte. Baiatul, Andrei, era un drac de copil. Bineinteles ca invatatoarea i-a aplicat o mustrare in fata clasei, iar el, parea cel mai nefericit om de pe pamant. Toata lumea astepta scuze si promisiunea ca nu mai face nazbatii.
"Andrei, ai ceva de declarat in fata clasei?"
Mutrita copilului s-a luminat, parca tocmai isi amintise ca are de facut anuntul vietii.
"Da doamna invatatoare."
"Pai... te ascultam!"
"In coltul ala nu m-ati pus niciodata!"
In prima faza, am pufnit in ras, gata sa-i ofer aplauze. Apoi... mi-am amintit ca-s adult, si am incercat o grimasa dezamagita. Sincer, cred ca prima varianta, mi-a iesit mai bine...