In asteptarea timpului pierdut

"Asteptarea ne da iluzia ca facem ceva asteptand, cand de fapt, nu facem altceva decat sa murim suportabil, putin cate putin." 

Nu sunt cuvintele mele. Sunt gandurile lui Paler, dar e simt si le traiesc in fiecare zi.

Viata e o continua asteptare a unei intamplari la capatul careia visul sa devina realitate. Cu fiecare intamplare care promite ceva din asteptarea noastra, imaginatia trimite sufletului speranta implinirii. Dar, de fiecare data, odata cu consumarea intamplarii, moare si speranta inflorita la inceput.

Asteptam un tren in gara... Ii auzim freamatul, il simtim la distanta, il urmarim cu privirea, il acompaniem cu acordurile inimii, iar nerabdarea noastra creste...
Opreste...
Urcam grabiti agitati de dorinta, ne cautam locurile rezervate...
Ne asezam, inchidem ochii, savuram victoria. Ne bucuram trepidand de emotie.  O clipa, doua trei... am visat acest moment...
Nu-i nevoie decat de o sclipire a ratiunii si visul se spulbera in mii de cioburi. Vorba lui Toparceanu: "N-a fost nimic... A trecut acceleratul."
Coboram, asemeni visului transformat in cioburi. N-a fost nimmic din ce construisem in imaginatia noastra. Doar umbre ce pareau ca pot implini dorinte.
Dureaza o vreme pana cand cenusa sperantei naste alta, pentru un alt tren, un alt ideal. Ce-am fi fara speranta? Poate  de aceea in cutia Pandorei  a ramas la loc tainic speranta. Sa putem astepta necontenit.

Uneori, uitati de destin in gara, asteptam ani in sir, poate o viata de om, trenul acela pe care ni-l imaginam ca ne va implini. Trenul care aduce fericirea suprema, care va sterge lacrimi, va inflori inimi si suflete. Dupa o vreme credem ca trenul e doar o iluzie...
Si totusi el vine... opreste..., iar noi nu mai avem curajul sa urcam. Dupa atatea experiente nefericite, atatea iluzii spulberate de nesansa, de teama sau de neincredere, refuzam sa mai credem ca e adevarat. Refuzam sa mai credem ca exista minuni ca avem dreptul sa credem in ele. Putini sunt cei care isi asuma riscul unei alegeri, riscul de a urca, dupa mai multe trenuri gresite. Curajosii sau inconstientii castiga intotdeauna riscand si asumandu-si victoria sau esecul. Cert este ca fiecaruia din noi i se ofera sansa de a alege, dar am avea nevoie si de un somnifer sa ne adoarma constiinta.

Se spune că avem libertatea alegerii… Dar atata vreme cat depindem de cei din  jur, libertatea alegerii este o falsa parere. Chiar daca alegem trenul corect si pentru o clipa avem satisfactia de a fi liberi, in secunda urmatoare alegerii devenim din nou prinsi in valtoarea dependentei de oameni si fapte.

Ce ne ramane de facut?
Probabil sa ne asumam alegerile cu curaj, fara remuscari si priviri in urma.
E posibil?
Nu stiu.
Nu am toate adevarurile in mana.

Hello Kitty

De ieri, un puisor de pisica si-a gasit adapost sub masina, chiar in fata geamului.
Ratacit de mama, lipsit de grija cuiva, flamand si trist l-am auzit plangand toata noaptea. Abia am asteptat sa se faca lumina sa ies si sa incerc sa il prind. La ora cinci eram in picioare. Bineinteles ca nu s-a lasat convins prea usor, asa ca toata ziua mi-am petrecut-o plimbandu-ma sa-i duc sunca, lapte, oua fierte sau orice l-ar convinge sa ma lase sa-l mangai. Nu mai era flamand, asa ca m-am intors in casa cu gandul ca a plans de foame, iar acum e bine. Dupa zeci de minute de liniste, l-am auzit din nou plangand. M-am intors la masina hotarata sa nu renunt. Avea chef de joaca, dar nu parea sa mai fi facut asta cu oameni, asa ca la orice incercare de a-l atinge, vroia sa se apere. Daca ma indepartam, venea tiptil dupa mine. Daca ma apropiam, fugea din nou sub masina unde se simtea protejat. Nehotararea ne-a tinut ocupati pe amandoi toata dimineata. In cele din urma dupa ore de negocieri, convins probabil ca sunt cea mai buna varianta pe care o are, mi-a sarit in brate. Era al meu. Ca prin farmec s-a linistit si mi-a acordat increderea. M-a facut sa inteleg ca are nevoie de mangaiere si dragoste. Nu doar de hrana. Oameni, animale, plante, am fost creati cu o nevoie acuta de dragoste. Lucrurile care compun viata nu sunt intamplatoare. Ideea de iubire exista in noi de cand ne nastem, mai intai ca instinct cum a fost cazul pisicutei, apoi constient, ca emotie si sentiment. Daca nu ai parte de mangaiere, de iubire, daca nu iti este dat un obiect al iubirii asupra caruia sa-ti reversi fluviul de sentimente, fiinta din tine se transforma in pustiu.
Atunci cand ai impresia ca esti cel mai singur pe lume, cand chiar consideri ca nimeni nu te intelege si ca oricum va trebui sa te descurci singur cu problemele, nu plange. De fiecare data, apare un semn, un gand, o idee care sa iti spuna ca lucrurile nu sunt asa rele. Inchide ochii si sari cu incredere. Sunt la un salt distanta....