Probleme aramii, rezolvari aurii

De cateva zile am o idee fixa ca vine toamna. Vad in jurul meu oameni pe care ii apuca nostalgiile, dorul de copacei aramii, teama de zile mohorate, de ploi, de frig. De cand ma stiu am cautat partea buna a lucrurilor. Sunt un specialist in partea plina a paharului. Imi place caldura, dar apreciez si frigul. Ce pozitiv la frig? Ca strange oamenii in jurul focului.
In loc de frunze aramii, as prefera un camp cu maci, dar aramiul are farmecul lui.

Nu pot sa nu ma las influentata de cei din jurul meu. De zambetele lor. De supararile lor. De visele lor. Sau de lipsa acestora. Sunt ca un burete care absoarbe energii, sentimente, stari. Uneori imi doresc sa ma afecteze mai putin lucrurile. Sa simt mai cu masura. Echilibru. Dezlegari. Flori de portocali. Zile fericite. Rabdare?

Fericirea nu se cumpara, dar se plateste scump.

Uneori gandurile imi sunt atat de incalcite incat trebuie sa le eliberez. Si apoi orice gand trece, si face loc altuia si altuia si asa sunt intr-o continua schimbare, ma face sa fiu intr-o vesnica cautare. Nu incerc sa schimb nimic din mine, decat ceea ce imi face rau.
Si-apoi?
Alte ganduri.
Alte vise...

De ce trebuie in viata se alegem tot timpul cate ceva? Oameni. Prieteni. Locuri. Optiuni. Alegeri. Dezamagiri? Alte alegeri. Oare regretam alegerile gresite? Probleme. Solutii. Niciodata una singura. Mereu solutii.
Farmecul vietii? Gresesti. Repari. Iubesti. Suferi. Lovesti. Primesti. O iei de la capat. Oare cate lucruri bune trebuie sa faci intr-o viata ca sa crezi ca a meritat efortul? Unii oameni emana atata caldura, incat ai vrea sa ii tii prin preajma pentru totdeauna. Altii au nevoie sa fie incalziti.

Suntem despartiti de atata spatiu prin care cu greu razbat. Razbati. Uneori ne intalnim si explodam strabatand un infinit de linii paralele, din mai multe orizonturi din care nu stim sa alegem.
Si despartiti... Si dizolvati... Si departe... Si un fir ne mai leaga. Si tu esti verde, eu sunt roz, fiecare in capatul lui de axa, care isi invarte coordonatele se zbate intr-un cerc... Si trag spre tine, tragi spre mine si valuri de lumina ne imping inapoi si ne despart si ne dilatam si ne unim si facem vartej... si dispare tot. Vedem solutii si totusi iata-ne iar departe, urcand, si urcand… Si explodand, inflorind, ametind, confundandu-ne, dilatandu-ne, pierzandu-ne, regasindu-ne...
Ne leaga iar… o linie din sfera ta in cristalul meu si ardem impreuna si iar…
Nu cred in terapie. Sunt zen din nastere. 

Exista relatii care te sustin, care te fac sa te mentii pe linia de plutire. Exista relatii care te revigoreaza, care iti aduc aminte ca esti un om bun. Exista relatii vechi si familiare, ori altele cate iti ridica un milion de intrebari. Exista relatii pe care le intelegi, le accepti si altele pe care, desi stii ca iti fac rau, te incapatanezi sa le pastrezi, sa iti ocupe mintea si sufletul. Alegeri? Bineinteles. Niciodata una singura.
O sa ies si mai matura din povestea asta.
Indiferent de finalul ei.
E obligatoriu inainte chiar daca dam de curbe.