3 dimensiuni....
3 simturi
Vad, aud, simt... din nou. Lumea din jurul meu.
Nu stiu de ce n-am mai observat-o in ultimul timp. Probabil imi ratacisem unul din simturi... Dar lucrurile sunt intr-o continua schimbare. Nu-i nevoie de soare sau de primavara, desi simt ca nu-s departe. Nu-i nevoie decat de o cafea buna dimineata, iar restul zilei o construiesti dupa cum ti-e priceperea. Vreau sa recuperez tot ce mi-a lipsit in ultimul timp. Imi lipsesc plimbarile pe jos la care am renuntat ca sa am mai mult timp cu familia, imi lipseste (culmea!) muzica din casti, si mai ales (ciudat) imi lipsesc oamenii. Oamenii optimisti, oamenii curajosi, oamenii pe care vreau sa-i stiu fericiti.
Se stiu ei ...
Am intalnit zilele trecute un om care calatoreste prin lume. Spunea ca este calator de meserie. :)
Incepuse sa imi explice cum de 10 ani face lucrul acesta cu bani foarte putini. Calatoreste fara sa se gandeasca prea mult la ce ii aduce ziua de maine, fara sa aiba asteptari prea mari, fara sa isi doreasca sa ajunga intr-un loc anume. Merge de dragul drumului. Avea scantei in priviri si emana bucurie din toti porii. Intotdeauna m-au fascinat oamenii curajosi care fac ceea ce isi doresc fara sa isi puna singuri piedici. L-am intrebat daca nu-i e greu sa traiasca asa.
"Viata e grea oricum pentru ca daca nu ai probleme ti le creezi singur. Dar iti aduce mereu lucruri bune de care sa te bucuri, si lucrui rele din care sa inveti si de care sa razi mai apoi. Din greutati inveti mai multe si oricum nu suntem pe pamant ca sa ne fie usor."
Eu... in inocenta mea de om trecut relativ usor prin toate credeam ca am in fata intelepciunea suprema. Asa ca intrebarea a venit fara sa ma gandesc prea mult. "De ce suntem pe pamant?" Mi-a zambit ca unui copil. "Habar n-am. Asta tot incerc sa aflu"
Am zambit amandoi amuzati... eu de nestiinta lui, el de a mea.
Am invatat si voi mai invata multe de la oamenii din jur. Si tot nu-i de ajuns. Am fost tot timpul o visatoare. Realitatea e prea neincapatoare.
De cand ma stiu am visat la calatorii lungi, pe vapoare imaginare, pe drumuri spre niciunde. Duc cu mine atatea amintiri, intamplari, asteptari, nerabdari, inchipuiri, vise....
Mi se pare ca sunt singurele lucruri de care am nevoie. De unde vin si unde m-as tot duce?
Cred ca in suflet sunt si eu Calatorul....
Dance me to your beauty
with a burning violin
Dance me through the panic
till I'm gathered safely in
Lift me like an olive branch
and be my homeward dove
Dance me to the end of love...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu