Ma urci la cer, si apoi uiti sa ma cobori...

Uneori lucrurile esentiale ti se releva prin intamplari obisnuite, pe langa care de cele mai multe ori treci fara sa le bagi in seama.

Azi a fost o zi frumoasa de vara. Potrivita pentru plimbari, visare si maini stranse care nu vor sa se desparta. O zi cum poate fi si maine, daca nu uitam sa ne bucuram de ea si daca nu alegem sa sa vedem doar lucrurile care nu ne convin.
Iesind la o ora rezonabila de la serviciu, aveam un pic de timp pentru mine. Imi place sa ies in natura si sa ma prefac ca dispun de tot timpul din lume. Azi, m-am oprit din mers, m-am asezat pe iarba si m-am gandit la oamenii din jurul meu. La cum ar trebui sa fiu ca sa-i multumesc. La ce as putea sa fac ca sa fie fericiti. Cand  mintea mea cauta solutii in natura, universul se misca altfel. Isi incetineste parca ritmul. Sau imi pasa mie mai putin de el...

Eram langa padure, intr-o zona unde ies oamnenii cu animalele sa se relxeze. La un moment dat,  un pui de catel alearga fericit pe langa mine. Mititelul, a reusit sa-mi capteze toata atentia. Pentru un timp, am uitat de gandurile mele si ma bucuram de zbantuiala lui zanateca. Urmarindu-l cu privirea am inceput sa vad mai mult. Era cu doi barbati si un baietel de vreo 4-5 ani. Trec pe langa mine, ducandu-se un pic mai departe. Eu, fascinata, urmaream catelul, cu ochii mari. Mi-s dragi animalele, dar n-am avut prea multe in grija pana acum.
Catelul fugea de la unul la altul cu chef de joaca, topaia si fenta atingerea lor. Baiatul tipa batand din picioare. Ma gandeam ce frumos e sa-ti cresti copilul cu dragoste pentru animale, fara sa te gandesti la micile neajunsuri care vin odata cu ele. Visam, cu ochii deschisi, la o casa cu curte, cativa copii si un catel jucaus.

Brusc, m-am trezit din visare.
Baiatul parea speriat de apropierea in goana a puiului, de joaca lui prea agitata. Unul din barbati intervine brusc apucand animalul de ceafa. Il ridica si-l tranteste usor de pamant. Catelul se scutura, se duce putin mai incolo, nedumerit. Dupa cateva secunde uita, si o ia de la capat. Cauta joaca de parca nimic nu s-ar fi intamplat, ceea ce ii mai atrage o serie de trantituri, ghionturi plus o sticla de apa turnata pe spinare. Barbatii il tineau cu forta, iar baiatul turna apa rece pe el, razand si strigand de bucurie ca l-a invatat minte.

Starea mea s-a schimbat brusc. Ma trezisem cu totul la realitate. Am pornit spre casa cu inima stransa si gandul ca suferinta se invata. E ceva adaugat. Ceva primit prin experientele pe care le inchidem in noi cu o anume cheie. Catelul va deveni un caine violent, sau unul fricos sau cine stie cum, nu pentru ca el e violent, sau fricos, ci pentru ca in faza asta inocenta ii e “corectata” prin gesturi pe care nu le intelege, dar care ii graveaza incet incet un fel de a fi.
La fel, si oamenii din jurul nostru, ne corecteaza atunci cand exuberanta noastra ii incomodeaza, cand vor sa ne aminteasca ca lucrurile nu sunt chiar asa grozave cum vrem sa fie, sau cand vor sa arate ca sunt mai puternici.

Toti venim aici inocenti, visand la bucurii si lucruri frumoase. Poate undeva in adancul nostru ramanem asa, dar acoperim fiinta pura sub multe straturi de frica, nesiguranta, neajuns, abandon, adaugate prin invatare, prin acumulare de diverse experiente.

Stiu ca ar trebui sa vad lumea cu ochi mai realisti. Sa invat din "corectiile" aplicate de ceilalti, sa ma bucur cu masura, sa-mi ajustez corect asteptarile de le oameni, sa visez mai putin.

Cat despre suferinta,  refuz sa o invat.
Sunt convinsa ca fericirea exista pe undeva.
Dar probabil trebuie downloadata...

In Grecia printre rhododendroni

Imi era un somn ingrozitor cand am intrat in Grecia. Calatorisem deja de multe ore si drumul parea ca nu se mai termina. In plus caldura devenise greu de suportat. Stiam despre greci ca prefera viata boema cu munca putina si mancare buna, ca le place sa sparga farfurii si sa danseze sprijiniti.
Nu stiam ca e ca acolo e lumea rhododendronului si ce mult ii ajuta natura sa uimeasca turistii. Mi-a trecut oboseala ca prin minune cand am vazut culorile. Zeci de nuante de roz, galben, rosu, portocaliu raspandite pe marginea drumurilor intr-un peisaj salbatic. Pana atunci credeam ca trebuie ingrijiri speciale si multa munca sa cresti orice flori. Ei bine in Grecia, reusesc singure sa faca toata treaba. Numele lor are radacini grecesti: "rhodos" trandafir si "dendron" copac. Mi s-au parut frumosi, dar cum frumusetea vine de obicei cu un pret am aflat apoi despre ei ca sunt otravitori. Se stia asta din anii 400 iHr, cand soldatii greci in timpul unei campanii au suferit intoxicatii grave datorita consumului in exces de miere de rhododendron. Bineinteles, ca orice substanta, doza face diferenta intre otrava si remediu. La inceput am incercat sa evit mierea, apoi am prins curaj. Era chiar gustoasa, indiferent de ce-o fi fost.

Me-am oprit undeva in estul tarii in regiunea Halkidiki. Muntii Chamolomon se situeaza in partea nordica si centrala a regiunii, iar partea de sud este formata dintr-o mare peninsula care seamana cu o mana cu trei degete. Cele trei degete au nume: Kassandra, Sithonia si  Ayon Oros. De departe, ultimul deget, Ayon Oros este cel mai faimos. El gazduieste Muntele Athos. Fascinant mai mult datorita misterului si renumelui de care se bucura...
O regiune autonoma, un stat monastic sub suveranitate greceasca...
Multe legende s-au nascut aici. Grecii credeau ca limba de pamant s-a nascut in timpul luptei dintre gigantul Athos si zeul Poseidon. Legenda spune ca Athos a aruncat o piatra imensa dupa zeu, care a cazut in Marea Egee si a devenit peninsula pe care o vedem astazi, iar Poseidon l-a intemnitat pe gigantul invins sub acest munte.
 In perioada de inflorire, in secolul 15, pe Muntele Athos erau 40 de manastiri, care adaposteau in jur de 40.000 de calugari. Astazi mai exista doar 20 de manastiri si cateva schituri, unde traiesc 1.700 de calugari. Ce mi-a starnit curiozitatea a fost faptul ca femeile au interdictie in a vizita muntele. De altfel si pentru barbati, numarul de vizitatori este limitat.  Pentru straini se acorda zilnic 120 de permise, din care 100 pentru ortodocsi, iar 20 pentru alte religii. Granita dintre Grecia si Muntele Athos, mai mult simbolica, este reprezentata printr-un gard de sarma pe care din loc in loc sunt asezate panouri metalice care amintesc ca femeile nu au dreptul sa intre. Interdictia este generalizata si asupra animalelor, deoarece in afara de gaini, pasari salbatice si pisici nici un animal de sex feminin nu este permis.
Datorita numeroaselor incalcari ale legii, statul grec a luat masuri. Astfel incalcarea legii de interdictie se pedepseste cu inchisoarea pentru o perioada cuprinsa intre doua luni si un an.

Intrebat un parinte grec de ce calugarii tin atat de mult la "avaton-ul" Sfantului Munte, a raspuns simplu: "pentru ca iubesc femeile..." Se organizeaza croaziere cu vaporasul pentru cei care doresc sa vada de la distanta locul, dar m-am gandit ca de la distanta probabil pare un loc ca oricare. Poate farmecul si misterul locului, ideea de pelerinaj, de rugaciune si  ar trebui pastrat si nu neaparat transformat in atractie turistica.

Sithonia, sau degetul din mijloc, este impanzit cu zone salbatice, stancoase si impadurite, orasele cu castele si biserici vechi. Aici se afla morile de vant din Sikia. In apropiere de orasul Nikiti am descoperit cateva plaje stancoase, putin populate cu apa limpede si un nisip alb si sticlos.

Orasele precum Neos Marmaras, care in timpul iernii nu au mai mult de 3000 de locuitori ajung pe timp de vara la o populatie estimata de 20000 de locuitori. La orice pas gasesti localnici dispusi sa iti vorbeasca cateva cuvinte in limba ta, pentru a poposi la restaurantul sau magazinul lui de suveniruri. Portul Koufos, este faimos datorita adancimii sale naturale. In timpul celui de-al doilea razboi mondial aici au intrat submarinele germane, oferind accesul spre Marea Egee. Acum vezi vase de croaziera, de transport si de pescuit la cateva minute.
Ultimul deget, Cassandra, nu am mai apucat sa-l vizitam, pentru ca ne-au legat prea mult piscina de la hotel si ochelarii de scuba diving. In mare e plin de creaturi interesante. Arici de mare, mai multi decat ne-am fi dorit, pesti, caracatite, sepii pe cateva zeci de metri patrati ai sansa sa te intalnesti cu toate daca ai suficienta rabdare. Am inteles de la altii ca bratul Cassandra e cel mai populat, iar statiunile sunt mai cochete, mai multa galagie si distractie, plajele sunt mai mari si mai aglomerate, cu multe taverne si cafenele.

Cand am intrat in Grecia uitasem sa ne interesam de taxele de drum care trebuiau platite, asa ca am intrebat de vamesi ce avem de platit. Dupa ce ne-a chestionat unde mergem si de unde venim, ne-a spus razand: "It's all free. You can go free". Am ras si noi molipsiti de veselia lui si ne-am gandit ca sunt oameni relaxati indiferent de greutatile prin care trec si ei.

 Vizitand unul dintre orasele mari, Thesaloniki, cateva zile mai tarziu, am fost acostati de un vanzator ambulant african, care insista sa ne puna pe maini niste bratari impletite din fire. A intampinat o usoara rezistenta asa ca incerca sa ne convinga. "No money, no money". Auzind ca suntem din Romania a inceput sa ne insire mai multe nume de orase romanesti. Bucuresti, Timisoara, Oradea, Craiova Cluj. La Cluj a observat reactia noastra asa ca a continuat. Cluj, Champions League!! Intre timp terminase de innodat bratarile , iar no money s-a transformat in 2 euro. Am platit evident, vrajiti de faptul ca un african auzise ca echipa noastra  a jucat in Champions League. M-am gandit abia mai tarziu ce abordare psihologica au, si am incercat sa evitam sa mai strigam tuturor de unde suntem.
In ultima zi de vacanta, aveam sa privesc pe cineva manuind un zmeu. Mi-am amintit cand am facut ultima data asta. Eram copil, si eram tot la o mare. N-am reusit prea bine si imi amintesc ca m-am gandit atunci  ca va veni o vreme cand voi reusi sa-l fac sa zboare. N-am mai incercat de-atunci, dar promisiunea o pun pe lista.  Dupa o plimbare cu picioarele prin nisip, dupa inca o portie de soare si o baie in mare, am pornit inapoi spre casa fara prea multe cuvinte, ascultand muzica adusa de acasa. Din nou lanuri galbene si un peisaj plin de flori, un drum bombardat prin Bulgaria, o Dunare in care apunea soarele, caldura infernala, apoi adieri de vant, racoare, intuneric si acasa. O deconectare totala, o uitare de lume, o pierdere profunda in timpul trecut. Deja trecut.