Sunt oameni in jurul meu... multi oameni...
Atat de diferiti...
Unii veseli, impliniti, altii impovarati. Unii nefericiti, traind dupa regulile altora, altii nefericiti, traind dupa propriile reguli. Unii au avut candva sansa de a fi fericiti, iar acum se pedepsesc singuri ca au ratat-o, refuzand orice alte oportunitati. Multumiti sau nu, cu totii isi petrec timpul cautand, luptand, muncind, sperand la fericirea lor sau a altora. Dar oare stiu cu adevarat cand sunt fericiti?
...
Era o zi obisnuita. Ea statea intinsa pe patul din camera si privea pe fereastra, pierduta printre ganduri. Era o tacere apasatoare, iar singuratatea o coplesea. Se auzea doar ticaitul unui ceas de perete. Privirea ei il studia curioasa. Acel ceas ii era si prieten si dusman. Il ura atunci cand nu putea sa adoarma de ticatul lui, cand secundarul se invartea prea repede. Il iubea atunci cand gandurile ei se sincronizau cu ticaitul lui, atunci cand se apropia o ora pe care o astepta cu nerabdare. Acel tic tac era masura gandurilor ei.
Oare de ce un ceas nu poate masura secundele unei inimi care iubeste?
...
Inca o zi ploioasa. Printre momentele de soare si apoi ploaie aproape ca se intrezarea zambetul ei desprins din curcubeu. Dar curcubeul acela a devenit monocrom si s-a stins. Odata cu el, a plecat si soarele, si ploile, si zilele, si noptile, si visele... au ramas doar intrebari, regrete, amintiri, lucruri inutile unui suflet prins in capcana iubirii iluzorii. Dar intr-un plan ireal, paralel cu realitatea, ea, inca il astepta zambind, asezata pe o banca in parc. Banca era goala, dar lui nu-i pasa. Astepta soarele, mergea mai departe, uitandu-se in sus, caci trebuia sa caute in acel nor un petec, un loc, pe unde sa razbata soarele. Se intreba cand isi va gasi alinarea, iubirea adevarata, pura, impartasita... oare exista o asemenea utopie? Si unde se ascundea fiinta care trebuia sa ii fie alaturi?
Dar cum poti sa visezi la maine, daca esti inca legat de trecut?
...
Era cald afara. Miros de flori, praf si asfalt incins. Dupa ce coboara din taxi mai face cativa pasi pe jos in cautarea unui loc dinainte stabilit. Ascunsa sub o umbreluta de soare cauta ceva cu privirea. Isi lipeste mainile in jurul trupului ca o imbratisare de care-si aduce aminte. Gaseste locul stabilit, dar ajunsese prea devreme si mai trebuia sa astepte. Isi dorea putina liniste. Ii convenea asteptarea. Se aseaza pe banca si scoate o tigara din pachet. Tacticos, aprinde un chibrit si ii urmareste flacara cu privirea...
A trecut ceva timp. Stinge tigara, se ridica, si se indreapta spre strazile aglomerate. Scoate telefonul si formeaza un numar. O voce ii raspunde la celalalt capat cu un da intrebator. "Am plecat! Nu te mai astept!"
Timpul nu asteapta. Timpul nu se bucura, nu regreta. Timpul nu judeca, nu pedepseste. Timpul doar trece.
...
Timpul nu ii era prieten pentru ca nu il ajuta sa uite, dar nici dusman pentru ca il invata multe. Stia ca este relativ si incerca sa se foloseasca de asta. Dar nu reusea, pentru ca mereu era prea tarziu sau prea devreme, prea tanar sau prea batran, prea mult sau prea putin... echilibrul ii lipsise mai mereu, pentru ca isi schimba repede dispozitia. Considera ca se adapteaza in orice conditii, dar de cele mai multe ori nu facea altceva decat sa se bucure prea devreme sau sa se intristeze mai tarziu. Se uita la ceas. Era ora 11. Ora aceea, ii dadea fiori. Pe ceas vedea unu langa unu.
"Pana si cifrele astea sunt impreuna... numai eu sunt singur. Eu sunt unu, iar langa mine nimeni. Nici macar zero..."
E trist sa iubesti fara sa fii iubit, dar la fel de trist este sa ai iubire de oferit si pe nimeni care sa o primeasca...
...
"-Prefer lucrurile complicate!
-Nu-i de ajuns ca tu esti destul de complicata?
-Pai altfel n-are farmec. Dar de ce imi plac lucrurile complicate?
-Pentru ca tu esti complicata, pentru ca lucrurile banale sunt usor de obtinut, pentru ca nu are farmec altfel, pentru ca daca ar fi simplu te-ai plictisi mai repde...
-Nu! Pentru ca pot sa fac fata lucrurilor complicate..."
Asa e! Dar oare merita?
...
Cate capete de povesti... Cate liste cu vise... Cate lucruri de realizat... Cate dorinte... Pastram echilibrul, mentinem ritmul, dansam pe sarma cu un trandafir in gura. Spectacol. Circ. Oare pentru cine?
Cateva luni sunt suficiente sa aduni atatea povesti cat sa umpli un raft de biblioteca. Dar raman atatea pagini albe... Atatea povesti nespuse... Ar trebui sa stiu de-acum ca orice inceput frumos poate ramane doar atat... un alt inceput frumos... Dar cum sa faci cand focul arde continuu? Nu e nici o apa sa-l stinga. E doar aerul care-i intretine arderea si dedesupt pamantul pe care-l intareste. Oare cum inveti sa ghicesti scanteia care poate forma un foc statornic?
Aatat de multa energie... Atata drama incercand sa gaseasca pe cineva care sa-i inteleaga, sa-i accepte... pe cineva care sa-i iubeasca...
Cineva care... aproape niciodata nu se dovedeste a fi persoana potrivita...
Lucrurile se intampla, dar nu sunt intamplatoare!
Lucrurile se intampla, dar nu sunt intamplatoare!
