duminică, 17 iunie 2012

Despre viitor si trecut

 Cred ca aveam cam 5 ani cand am inceput sa constientizez ca e obligatoriu sa te gandesti la viitor. Veneau la noi in casa multe rude, matusici de la tara, care imi amintesc si acum cum ma piscau cu dragoste de obraji si ma intrebau "ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?". La inceput am incercat un sincer "nimic" dar dupa ce am vazut ca nu da bine, si matusicile se incruntau, am adoptat o varianta mai agreabila: "doctorita". La asta... toata lumea ramanea masca. "Eeei, asta da!".

Cam de pe atunci mi-am inceput si stagiatura pentru ca e bine sa stii de la inceput cu ce te confrunti. Asa ca am luat la rand toate jucariile de plus si le-am facut in blanita taieturi adanci cu "bisturiul". Dupa ce le scoteam o parte din puful intern, ma ocupam de sutura propriu-zisa. Cu siguranta nu aveam veleitati de chirurg plastician deoarece cusaturile se vedeau de la o posta. Dupa operatii imi asezam pacientii in saloane bine organizate unde ramaneau o perioada sub supraveghere. Cam asta visam cand eram copil, iar singura problema care a aparut pe parcurs a fost ca nu imi place mirosul de dezinfectant, medicamente, spital sau doctori.

In urma cu ceva timp, butonand televizorul am ajuns sa ma uit la unul din episoadele cu Tom si Jerry. Era un episod in care Tom si Jerry erau in viitor, cu masini zburatoare, usi automate, sabii cu lasere si calatorii interplanetare. Scenele acelea mi-au amintit de o compunere de prin clasele primare in care trebuia sa scriem despre cum vedem noi anii 2000. Imi amintesc ca am scris despre trotuare miscatoare care te duceau oriunde ai fi vrut, despre masini zburatoare care circulau cu viteza luminii, despre hrana sub forma de pastile si roboti personali care ne urmau comenzile. Nu erau bani in forma fizica, nu era saracie si mizerie, nu erau lipsuri si robotii lucrau in locul nostru. Amintirea mi-a starnit curiozitatea si am vrut sa vad cuum isi imagineaza copiii de acum viitorul. Raspunsul a fost mai pragmatic decat as fi vrut. "Sper ca o sa iesim din criza, masinile o sa fie mai bune si o sa mearga pe drumuri fara gropi si bani o sa fie mai multi". Nici urma de masini zburatoare sau de calatorii cu viteza luminii. Poate copiii de azi sunt diferiti. Poate imaginatia noastra era influentata de Jules Verne si Star Trek, iar a lor de ceea ce aud de la stiri. Sper doar ca nu eram singura lenesa care visa sa puna robotii la treaba in locul ei.

Oare tu ce visai cand erai copil?
La ce te gandesti cand nu te gandesti la nimic?
Ce vrei de la viitor?
E bine sa-ti pui intrebari. Poti chiar sa exersezi si raspunsuri.

Uneori ma gandesc la sfaturile bune pe care le-am primit in viata. Alteori cred ca as putea invata doar din greselile mele. Unele intamplari au fost mai importante, altele mai putin, dar daca am vrut din fiecare lucru am invatat ceva. Sfaturi despre cum sa abordezi viitorul gasesti peste tot. Toti se pricep indiferent de experientele prin care au trecut. Le-am ascultat, dar de urmat am urmat unul singur "oricum ar fi viitorul, nu te schimba doar pentru a face pe plac celorlalti. Alege sa-ti faci pe plac tie, si regretele vor fi mai putine". Multumesc pentru el si ma ajuta si acum sa vad viitorul in culorile care imi plac. 

Intr-o seara, pe o bancuta in parc statea o fetita cocotata in bratele bunicii. Norii negri acopereau soarele si anuntau ploaia. "-Ce-s luminile alea buni?" a intrebat fetita aratand spre razele care strapungeau din loc in loc norii. Dupa cateva secunde in care bunica a privit cerul si jocul de lumini -a raspuns simplu si frumos.
"-Acolo sunt ingerasii. Sunt peste tot, chiar daca nu-i vezi de nori." Scena m-a facut sa zambesc nu doar din cauza frumusetii ei, ci mai ales a mesajului.
Uneori lucruri frumoase ce ne asteapta in viitor, sunt ascunse dupa norii negri. Trebuie doar sa avem rabdare sa trecem prin ploi si furtuni, pentru a le putea apoi aprecia importanta.
Nu stiu cum va fi viitorul. Un lucru stiu cu siguranta.
Nu putem avea orice.
Putem sa ne dorim orice...
Putem sa visam orice...
Putem aspira la orice...
Dar nu le primim numai pentru ca le dorim...