Cadouri

Se intampla sa reprezinte sentimentele pe care le ai pentru cineva...
Uneori e doar o obligatie... Sau arata recunostinta...
Poate reprezinta speranta unor promisiuni viitoare.
Alteori sunt doar simple cadouri pentru a face pe cineva fericit...

Cu greu putem concepe viata din jurul nostru fara ele, iar in preajma sarbatorilor se transforma intr-un delir.

Eram cred ca in clasa I, cand tata, mi-a dat bani pentru prima data sa-i iau un cadou mamei mele si m-a lasat intr-un magazin. Nu era unul mare, dar mie asa mi se parea. Era cred, una din primele dati cand ramaneam singura sa fac ceva important. Nu stiam prea multe despre cum ar fi trebuit sa fie un cadou... Stiam doar ca trebuie impachetat frumos. Si mai stiam ca mama s-ar fi bucurat de orice. Dar vroiam sa fie unul inspirat si original sa ii arate toata dragostea si recunostinta pe care i le port.
Am pornit cu ganduri mari, si m-am oprit la... primul raion de jucarii. I-am luat mamei mele, o jucarie pe care mi-o doream. In mintea mea se dadea o lupta. Daca mamei nu i-ar folosi bibeloul sau vaza la care m-am gandit, ar fi fost maare pacat. Asa un lucru e sigur. Daca ei nu-i place, cineva il va folosi. Cautam motive si scuze pentru a-mi explica gestul pe care in adanc il recunosteam egoist. Acasa i-am prezentat tatalui meu cadoul, care era din partea amandurora. A zambit, probabil bucuros ca nu s-a implicat si deci a scapat de povara alegerii si mi-a raspuns: "asta ai luat, asta impachetam".

A doua zi, i-am oferit mamei darul. Stia ca l-am ales eu si era emotionata. L-a despachetat cu grija, ca pe un obiect valoros. Apoi s-a uitat la la el cu interes si mirare. M-a luat in brate si mi-a zis :"De unde ai stiut? E exact ce imi doream!" Eram nedumerita. Oare chiar asa sa fi fost? N-am inteles atunci, m-am luminat abia peste mai multi ani. Dar a fost o lectie frumoasa, din care am invatat ca cel mai mult cand primesti un cadou, trebuie sa te bucuri de multumirea celuilalt, care a incercat si a crezut ca iti va provoca o bucurie. Nu conteaza daca e pe gustul tau sau nu, daca ai nevoie de el sau nu, daca iti foloseste sau nu. Cineva a pus un pic din timpul, resursele si mai ales sentimentele lui, si le-a impachetat cat de frumos a stiut. Ce conteaza in ce recipient le-a adus? Gandurile sunt mai valoroase si li se vad stralucirea mai usor daca nu sunt alaturi de diamante sau alte chestii stralucitoare. Sunt ca si licuricii. Ii vezi numai daca te uiti cu atentie si e bine sa nu straluceasca altceva pe langa ei.

Acum, de-a lungul vietii, egoismul primului cadou sa zicem ca a fost razbunat. Am primit si eu cauciucuri de vara, cauciucuri de iarna, masina de spalat sau carti de bucate. M-am amuzat, m-am bucurat si am multumit, pentru ca in toate am descoperit licuricii. Le-am primit cu drag, si daca au folosit altcuiva m-am bucurat de bucuria celorlalti.

Se spune ca felul in care primesti un cadou, modul in care il accepti, il despachetezi, cum te bucuri de el, iti tradeaza caracterul. Sunt unii oameni care abia asteapta sa puna mana pe cutie, sa ii rupa ambalajul, fara foarfeca sau cutit, se agita daca dau de un nod, rup orice strat de hartie o strang cocolos si extrag rapid continutul. Agitati, nerabdatori, neobositi.

Altii deschid cadoul mai mult indemnati de ceilalti. Il aseaza pe o suprafata neteda, intai desfac cu grija funda, apoi dezlipesc cu precizie marginile pachetului si impatura ambalajul. Inainte de a vedea ce e inauntru multumesc frumos. Pedanti, meticulosi, calculati.

Altii in incercarea de a manevra cum trebuie respectivul dar, sunt surprinsi, nu stiu ce sa spuna, cu sa multumeasca, deschid cutia cu teama, eventual inchid ochii inainte de a atinge cadoul visat. Emotivi, timizi, melancolici.Eu prefer sa ofer in loc sa primesc. Pentru ca nu stiu niciodata cum sa le primesc. Mi se pare ca nu m-as incadra usor la nici o categorie amintita. Acum sunt mai atenta cu ceea ce ofer. Caut cadoul, prima data in gand, cu drag, imi imprim o culoare in suflet pana reusesc sa gasesc exact ce se potriveste. Cu gandul, cu culoarea din suflet. Privesc cu bucurie de copil, agitatii, pedantii, emotivii din viata mea, desfacand micile dovezi de gand.

Viata mi-a oferit si mie, in timp, destule daruri. Era o vreme cand le deschideam pe nerasuflate anticipand licuricii care vor iesi din cutie. Alteori le-am deschis fara graba, cu grija, atenta sa nu ratacesc vreun licurici cu agitatia. In ultima vreme, imi tremura mainile la gandul ca poate licuricii vor sari ca niste scantei si vor arde totul in jur.

Sunt zile in care ma gandesc ca as vrea sa impachetez gandurile in sentimente si sa le trimit mai departe. Fara adrese, fara mesageri, fara directie. Stiu ele unde au de mers. Asa ca  oricate primesc, incerc sa le inmultesc si sa le dau inapoi. Pe rafturile vietii mele, nu vreau sa ramana nici un cadou uitat.