Azi vedeam fulgii albi de poveste...
Ieri visam la seri linistite cu lemnele trosnind in soba si imbratisari calde.
Ieri simteam zapada scartaind sub pasi, vin fiert si miros mere coapte in casa. Ieri eram in preajma mamei mele...
Cu ea, am zile de iarna in care privim fulgii pe geam... cu ea am zile de vara in care privim florile si ne scaldam in razele soarelui...
Ii seaman. La ochi si la suflet, la poezie si visare. Cand mi-e greu sau cand mi-e bine, cand stiu ce vreau sau cand nu stiu, o sun sa ii aud vocea. Ii ascult sfaturile si mi-s aproape de suflet, desi fac propriile greseli. Am vrut sa scriu alegeri, au iesit greseli. :)
Iubeste cartile, si mi-a transmis asta si mie. De la ea am invatat sa-mi spun supararile abia cand s-au potolit, ea mi-a aratat cum se fac clatitele, cum se calca o camasa... ea mi-a indrumat mana pe prima pagina de "a" plina de lacrimi, ea m-a invatat sa iubesc florile si sa respect pamantul, pentru ca el ne hraneste. De la ea am invatat ca e nevoie de rabdare si de efort ca sa implinesti un vis. Si ca odata realizat, intotdeauna apare altul. Ea m-a invatat ca pot sa visez toata viata...
Inca mai simt cum isi aseza mana pe fruntea mea cand aveam febra. Imi lua durerea in maini si o purta spre nicaieri sa pot dormi linistita. Nici o alinare nu e ca cea a mamei. Cu ea alaturi nu pot lua decat decizii intelepte. Cu ea alaturi nu pot fi decat un om bun. Cea mai frumoasa urare pe care o pot face cuiva e sa aiba parte de o mama ca a mea. Iar eu... mi-as dori sa-i seaman!
