Era prima dată când puneam piciorul in Spania. A fost chimie de la primul
pas.
Lăsăm acasă cele 12 grade și ne îmbarcam spre Malaga, 8 prieteni, unii novici în ale Spaniei, alții experți, dar toți entuziasmați de o excursie pe care o programam de aproape un an de zile. Cumpărasem biletele în urmă cu multe luni la prețuri mici, mai puțin de 100 de euro pe ambele sensuri. Am avut timp sa coacem excursia.
În cele 7 zile, am vrut să facem de toate. Eram mulți, fiecare cu
preferințe diferite, dar până la final, toți am avut motive de bucurie. De
acasă am rezervat două mașini, am ales doi șoferi responsabili, și două rezerve
care n-au mai intrat pe teren. Restul, nu ne-am bătut capul decât să-i dirijăm.
Am folosit compania All in Car. De la aeroport vin cu niște microbuze albastre
după clienți, cam la un interval de 15-20 de minute. La 10 minute de drum te
debarcă în fața firmei. N-ai cum să greșești. Costurile au fost sub 200 euro per
mașină, cu toate asigurările incluse. De acasă doar am rezervat, plata am făcut-o
la preluarea mașinilor. Am primit ceva reducere pentru plata cash și am primit
un Opel Corsa și un Citroen C3. Până la finalul excursiei am adunat un pic
peste 1000 de km făcuți cu mașina și vreo 22.000 de pași zilnici făcuți pe jos. De fiecare, nu la comun. :) Uneori ne-am trezit devreme, înainte de ora 7, să ajungem undeva sau să vedem vreun
răsărit. Miezul nopții nu prea l-am prins. Un pahar de vin, ne trimitea urgent
la culcare.
Spania, mi s-a părut lumină. O lumină care nu doar cade peste lucruri, ci
le pătrunde, le străbate, le învăluie și le transformă în povești. O lumină
care se joacă pe ziduri, se ascunde în umbre, revine mereu, ca o
promisiune. În Andaluzia, lumina intră
în piatră, în aer și în oameni. Învață să stea și să spună povești. Le-am
ascultat, și le dau mai departe așa cum eu le-am perceput.
Am înțeles că adevărata călătorie nu e despre distanțe, ci despre
profunzime. Despre a coborî în tăcerea lumii și a asculta ce are de spus.
La Peștera Nerja am înțeles că
lumina nu este doar ceea ce vedem, ci este ceea ce ne lipsește. La El Torcal,
umbra e un personaj în sine. La Setenil
de las Bodegas am văzut că lumina iubește piatra. O dragoste cu năbădăi, dar
care nu se risipește. Poate de aceea artiștii andaluzi au fost obsedați de
contrastul dintre lumini și umbre.
Pablo Picasso s-a născut la Malaga.
În Andaluzia, trei religii au trăit împreună: musulmani, evrei și creștini.
Au fost un model de toleranță intelectuală, care a dat naștere unui amestec de
idei, poezii, dans, cântec și chitară.
Cuvântul ”ole!” asociat azi cu flamenco și coridele, provine din exclamația
de admirație folosită la spectacole și cântări religioase a arabilor ”Allah!”
Pe mașină, am încercat să ascultăm radiouri locale. Să intrăm mai bine în
atmosfera locului. Fără să înțelegem mare lucru din versuri, i-am simțit
durerea și suferința. Azi, flamenco e un simbol turistic, dar s-a născut din
suferință și marginalizare. Rădăcinile sale sunt în comunitățile de gitanos, țigani
andaluzi, care după Reconquista au fost persecutați. Ei și-au exprimat
suferința prin cântecul cante jondo
(cântec adânc). E o tradiție aproape mistică. Dacă un interpret reușește să
atingă starea ”duende” vocea sa, poate face publicul să plângă fără să
știe de ce. ”Duende” nu e emoție, e o forță spirituală, un fel de transă
artistică. Unii cântăreți cred că duende e un spirit care intră în trupul lor
doar odata sau de doua ori în viață.
Flamenco, este de fapt o formă de rezistență culturală, un amestec de
ritmuri arabe, melodii evreiești, influențe africane și gitane.
În secolul XIX spectacolele de flamenco erau interzise, fiind considerate
periculoase pentru morala. Azi sunt patrimoniu imaterial al umanității.
Federico Garcia Lorca s-a născut la Granada. ”Andaluzia e o țară unde moartea e o sărbătoare și
viața un cântec”.
A fost poarta către Lumea
Noua. Columb, Magellan, Francisco Pizarro, au pornit de aici în aventurile lor.
Sevilla a fost timp de aproape 200 de ani singurul port autorizat pentru comerțul
cu Americile. Cum să nu fie unul dintre cele mai bogate orașe?
Antonio Banderas s-a născut la Malaga. ”Tot ce sunt, vine din lumina din
Malaga. Soarele de acolo nu doar te încălzește, te face sa visezi”.
Poate de aceea oamenii de aici trăiesc altfel: mai încet, mai aproape de
soare, de piatră, de tăcere. Sunt calzi, direcți, exuberanți dar și melancolici
în tăcere.
Fiecare răsărit aduce o nouă poveste, fiecare amurg, o promisiune.
Avem un pic peste o oră de mers. Ne cazăm în Almunecar. De maine, călătorim.
😊
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu